Țara lui Auzi, Fă-mi, Dă-mi

So.. I'm back. Să vedem cât ţine de data asta! :)

M-am tot gândit despre ce să scriu și m-am oprit asupra unei situații/idei.. la care mă gândesc tot mai des în ultima perioadă. Și de care mă și lovesc cam o dată la 2 zile dat fiind faptul că lucrez pentru o super multinațională care se pretinde a avea anumite cerințe clare atunci cînd vine vorba de lucrul în echipă, relațiile client-angajat.. Ma rog, relații interumane până la urmă.

Eu n-am prea avut parte de multe sfaturi din parta familiei la viața mea și într-un fel a trebuit să mă descurc de una singură în multe situații. Că am învățat de la alții, am prins din mers, am luat de prin cărți.. asta nu are prea mare importanță. Importanță are însă faptul că în secolul vitezei, într-o lume despre care se crede că e populată de oameni mai mult decât evoluați, superiori și de-a pururi atotștiutori există aceste.. categorii de inși care nu știu să spună un elementar "Te rog"/ "Mulțumesc"/  "Crezi că poți să.."/ etc.

Nu vorbesc despre Tanța de pe stradă care te împinge din spate cu sacoșele pline pentru că EA se grăbește și trebuie să ajungă neapărat până la 5 acasă că altfel pierde ce .. mănâncă Măruță la emisiune. Tu oricum nu te grăbești niciodată și ești veșnic picat din lună..
Nici despre stimata doamnă care se așează în metrou în fața ta și-ți pune (tot) două sacoșe între picioare, care se uită fix în ochii tăi și-ți înjură toată familia, de la Adam și Eva pânăăă... Nici de tipele cu opt clase care țipă la tine pentru că tu nu vrei să cumperi chiloți de la tarabă de la Unirii! Ăștia sunt, cu ei defilăm. Te mai consolezi cu gândul că poate n-au avut mamă de unde.. că sunt săraci și bătrâni și au diabet și le pică și părul și n-au fost la școală și au probleme cu inima și și și așaaa mai departe!

Mă refer aici la acei oameni care au făcut niște facultăți și știu niște lucruri. Oameni care conduc echipe, care sunt dați ca exemple.. care câștigă cât toată familia mea cu tot cu verii de gradul III într-o singură lună. Ăstia mă supără mai tare ca ăia din tramvai.
Pentru că ei pot! Au avut șansa să facă mai mutle lucruri, s-au plimbat, au învățat, au văzut, au comparat. Știu cum se manancă cu trei linguri la masă, de exemplu! Dar nu știu să-ți spună TE ROG când îți împing sub nas un teanc de foi ce trebuie să ajungă nu știu unde, ieri dacă se poate! Care îți spun de fiecare dată AUZI atunci când vor să te întrebe ceva, când tu ai un biet nume pe care-l mai și porți la gât, spânzurat pe un ecuson!
Vorbesc despre oamenii care nu înțeleg că sunt și celalți oameni, care cer fără să ofere nimic în schimb, care primesc chiar și atunci când nu merită. Despre ei e vorba, despre cei ce nu înțeleg că ăia din jur de cele mai multe ori sunt ușor de mulțumit. Serios! Ajunge un "Merci", un zâmbet.. Mai ales că dacă știi cum să te porți poți să ceri să ți se facă alea 30 de rapoarte fără să pleci cu vreo două cuțite înfipte în spate.

Oamenii sunt simpli. Și mai sunt si simpatici. Mai ales când cred că le știu ei pe toate și se învart ca furnica în paharul cu apă. Oamenii sunt..poveste.

1 Septembrie

Lasă-mă să-ți spun eu câteva lucruri despre ea. Crede-mă.. Știu destule! 

O să-ți amintesc ce suflet trist are - de la prea multe încercări, prea multă supărare, prea multe toate poate.. Era făcut bucățele mici, mărunte până să te cunoască pe TINE. Până să aduni tu bucată cu bucată și să lipești la loc..

Să o faci să creadă din nou, să privească în ochi, să asculte, să iubească, să vorbească.. Asta e, nu știa să mai vorbească. Era mai simplu să se închindă în lumea ei, aia care e departe. Tu nu te supăra că doar așa făcea de când era de-o șchioapă.

Și-ai învățat-o să iubească. Să te iubească.. fără limite, fără să gândească. Ești tot ce i s-a întâmplat mai bun. Ești mamă, tată, frate, soră. Tu ești tot! Știu bine ce zic..

N-o mai supăra. N-o mai face să plângă. O doare.. Fuge.. Pleacă iar în lumea ei. Se sperie. Îi e frică să nu te pierdă. Să nu te trezești și șă-ți dai seama că nu e chiar așa frumoasă, că-i plină de defecte. Că nu are încredere în ea, că nu e chiar așa isteață. Și plânge și țipă.. Nu știe cum să reacționeze. Nu a avut ceva atât de frumos niciodată.

Dar tu să ții minte.. te iubește. Mai mult decât a iubit vreodată pe cineva. Și o să te iubească întotdeauna. 

Ține-o de mână. Iubește-o. 

 

Viața pe un peron

.. "Dacă voi avea nenorocul să se întâmple așa, să nu mă disprețuiți prea mult. Compătimiți-mă doar. Înseamnă că pustiul a fost mai tare decât mine și că n-am avut putere să rămân om; că am plătit întreg prețul rătăcirilor mele."

Am plâns.
Da, ducem o luptă. Zilnic.. (Mă rog, măcar ăștia de au în cap câte ceva și își doresc mai mult de o bere și o porție de cartofi prăjiți de la viață!) Să revin.. ne străduim tot timpul să fim mai buni, să învătăm mai mult, să facem mai multe, mai repede, mai bine. Vrem toți să fim oameni buni, știu eu sigur asta. Unii mai dau și greș dar exact despre asta e vorba aici. Bucură-te dacă încă ești pe linia de plutire, luptă. Dar când nu mai poți oprește-te, tu, om nebun! Respiră.

Ca să.. ce?
Pentru că.. ce?
Pentru că-i frumos sau bine?
Ce înseamnă bine?
Cine zice ce e bine sau nu?

N-am să țin un discurs despre ce zice lumea că e bine, despre frumusețea sufletului sau despre salvarea balenelor - whatever.  Doaaar că am citit cartea asta și așa m-a apucat o emoție că nici nu știu sigur cum să o explic. M-a pus pe gânduri.. M-am gândit la cum sunt eu ca om, ce lucruri mă definesc. Ce-am făcut și ce n-am făcut. Știu eu oare să aștept? De câte ori am făcut asta? Și singurătatea.. ?

Rămân deci legată pe veci de încă o carte de suflet și de domnul Paler care așa vrăjește cuvintele că-ți taie respirație. La început, am simțit de parcă a fost un coșmar și când s-a terminat IT HIT ME. "Mamă, deci astaaa a vrut sa spună autorul? N-aree cum!". Am rămas blocată. M-am trezit. O carte nebună. BUM!

Photoreading

Ce este?

Bună întrebarea..
N-am prea înțeles nici eu, asta după ce am pierdut destule minute încercând zadarnic să deslușesc ce scria o tipă pe nu știu care blog. Daaar, din ce am citit acolo, asta-i o metodă rapidă de "citire" (impropriu spus, da) care te ajută să acumulezi cât  mai multe informații în cît mai puțin timp - exact ca la teleshopping: cele mai bune rezultate, la cel mai mic preț, acum, special pentru tine!

Așadar, după ce am citit un articol despre ceva ce nu știam, am înțeles doar că dacă înveți medota asta capeți așa niște puteri paranmormale, ochii tăi au raze X, poți să citești 4-5 cărți pe zi! Tare, nu? Revoluționar sau ce? În modul asta poate depășim și noi statutul de popor aproape agramat și analfabet, nu mai suntem la coada listei în ceea ce privește lecturatul sau activitățile de genul ăsta. A, și poate crește și pormovabilitatea examenelor de Bacalaureat.  Că na, în 240 de minute poate reușește și Gigel de la Adâncatele să citească câteva opere, măcar așa de bun simț.

Problema este însă că Gigel, baiat bun, nu poate să se apuce el de nebun să învețe metoda asta singur la el în odaie. Nu, nu.. Trebuie să scoată niște bănuți din buzunar, să ia rata până la capitală și să se înscrie la cursuri de specialitate unde să-l învețe mințile luminate cum să dea gata toată materia de BAC în 48 de ore. Nici că se poate mai drăguț!

Cum funcționează?

Nu că nu cred eu în aceste procedee - și până la urmă, cine sunt eu? - dar îmi dau cu părerea ca un umil citior, cu o singură mare pasiune și care citește de pe la 7 ani  tot ce-i pică îm mână. E cam imposibil să citești 5 cărți într-o zi - invidioasa de mine, n-am putut să trec de 2.. Metoda poate funcționează atunci cînd ai de citit un raport, o compunere plictisitoare sau un articol. Dar nu atunci când vine vorba de cărți. Dragele de ele..
Cum să "fixezi pagina timp de o secundă" ca apoi să le răsfoiești și "să te oprești doar acolo unde ceva îți atrage atenția?", "să sari peste pasajele inutile?" Whaaat? Ce scriitor  s-a gândit să mai pună și niște pasaje inutile, de umplutură, doar ca să iasă un număr mai mare de pagini, să nu cumva să râdă colegii de el?

De ce?

Și aici vine întrebarea universal valabilă: de ce? De ce să înveți metoda asta când tu consideri că cititul este dificil, că-i o activitate stresantă care te face să pierzi timp? N-ai timp să citești? No way..
De ce nu te aranjezi mai bine în oglindă decât sa-ți forțezi mintea să facă ceva ce nu vrea? Asta e.. Nu toți sunt făcuți să citească. E atât de simplu. Degeaba le spui fetelor le șuetă că ai citit 564920831 de cărți când tu habar nu ai despre ce era vorba de cele mai multe ori.

Cărți.. N-ai cum să le atingi fără să te gândești care-i povestea lor, prin ce a trecut omul ăla până a ajuns la varianta finală, fără să le miroși.. Nu poți să le răsfoiești și să le arunci pur și simplu. Trebuie să faci parte din poveste, să simți. Și mai ales, totul e important. Tot.. Iubește-le!


P.S.
Tipa care a scris articolul terminase de citit 3 cărți în vreo 4 ore așa, "cu pauze, fără să mă stresez".. Înseamnă că dă roade! Mă întreb doar dacă știe ea care-s toate personajele, cu ce era el îmbracat, ce i-a spus ei prima dată când s-au văzut sau alte detalii absolut irelevante..

Ce rămâne de făcut?

La 23 de ani, în mijlocul unei crize existențiale – fără bani, experiență, cu facturi de plătit și  MARE inginer fiind J) -  am realizat, ușor ajutată de cei din jur, că singura opțiune pentru mine și sufletul meu rămâne scrisul..  

Despre ce o să scriu.. n-am idee. Știu doar că pot face asta.

Scrisul a fost prima mea iubire. Până prin clasa a opta, când a venit Matematica și i-a dat peste nas, făcându-mă pe mine să cred că dacă știu să rezolv două derivate, trei integrale și un determinant îmi crește considerabil IQ-ul, idee insuflată mai tot timpul de oamenii din jur – Mamă, crezi că te faci mare dacă o să citești toată ziua cărți? sau Scrisul nu ține de foame! Cine a mai auzit de așa ceva? Matematică, informatică, ăsta-i viitorul! Și asta de la oamenii ăia care oricum nu au nici liceul terminat dar le știu ei așa pe toate..

Numai că după atâția ani în care am dat numai peste Laplace, Fourier, Taylor, laboratoare cu și despre nimic, intergrale curbilinii, baze, sisteme, proiecte etc. mi-am dat seama că nu ești chiar deștept dacă știi toate bazaconiile astea. Ba mai mult, nu întreabă nimeni dacă știi principiile termodinamicii atunci când stai cu prietenii la masă.

Și oricum, parcă sunt mai de treabă Bukowski, Marquez sau Eliade comparativ cu Newton sau Arhimede. Sunt mai simpatici așa. Le simți lispa, în sesiunile scurte din vară mai ales – n-am prea auzit pe nimeni care să spună trist că n-a mai citit de mult o lucrare  despre fizica cuantică.

Așadar, cu o listă de zeci de cărți pe care TREBUIE să le citesc - parte din ele deja pe noptieră :D - o pagină unde să bat liniștită câmpii și nimic de făcut, stau liniștită pe scaun și aștept să văd ce se mai întâmplă, dacă se mai întâmplă. Sau.. poate între timp mă trage cineva de mână și mă târășe între-o mare întreprindere și mă obligă să lucrez ca inginer, dacă tot am albit ăștia patru ani în facultate!

Am pus și un cântecel, pentru mine motivațional.

E ceea ce-am gandit, ce-am simtit
Si mi-am zis sa le scriu, poate nu e prea tarziu .. 

Aștept..

Și am scris

De ce?

Să scriu, să nu scriu, să spun, să nu spun..

Am zis: GATA! De azi scriu! Și scriu pentru că nu mai pot fără să o fac, fără să pun undeva toate gândurile astea, toate vocile, poveștile despre lucruri, oamenii dragi sau mai puțin. Trebuia să o fac și asta ca să mă eliberez, să pot să respir.

Atât. Eu vreau să scriu!